Cauze
Leziunile ligamentare ale genunchiului sunt cel mai adesea rezultatul unor traume acute sau suprasolicitări intense:
- Opriri bruște și schimbări de direcție: Acestea sunt mecanisme comune de leziune a ligamentelor încrucișate (în special LIA) în sporturi precum fotbal, baschet, schi, unde genunchiul este supus unor forțe de răsucire sau pivotare rapidă.
- Suprasolicitări sportive: Eforturile repetate și intense, fără o recuperare adecvată, pot duce la slăbirea ligamentelor și creșterea riscului de leziuni.
- Traumatisme directe: O lovitură directă la nivelul genunchiului (ex: în sporturile de contact, accidente rutiere) poate forța articulația dincolo de limitele sale normale și poate rupe ligamentele.
- Aterizări incorecte: După sărituri, o aterizare rigidă sau dezechilibrată poate stresa excesiv ligamentele.
- Sedentarismul: Lipsa de activitate fizică și tonus muscular duce la slăbirea musculaturii care stabilizează genunchiul, făcând ligamentele mai vulnerabile la leziuni.
- Obezitatea: Greutatea corporală excesivă crește sarcina asupra articulațiilor, inclusiv a genunchiului, crescând riscul de leziuni.
- Fumatul: Poate afecta microcirculația și capacitatea de vindecare a țesuturilor, inclusiv a ligamentelor.
- Oboseala musculară: Mușchii obosiți oferă un sprijin mai slab articulației, crescând riscul de leziuni ligamentare.
Simptome
Simptomele leziunilor ligamentare pot varia semnificativ în funcție de ligamentul afectat și de severitatea leziunii:
- Durere la nivelul genunchiului: Poate fi acută și intensă imediat după traumatism, sau o durere surdă, persistentă, în cazul leziunilor mai puțin severe. Localizarea durerii poate oferi indicii despre ligamentul afectat.
- Instabilitate: Aceasta este senzația că genunchiul “cedează”, “nu ține”, “alunecă” sau că “iese din loc”, mai ales la mers, pivotare sau la urcat/coborât scări. Este un simptom clasic al rupturilor complete de ligament.
- Sunete la anumite mișcări: Mulți pacienți raportează un “pocnet” sau un “clic” audibil sau simțit în momentul leziunii, mai ales în cazul rupturilor de LIA.
- Inflamație (Edem): Genunchiul se poate umfla rapid după leziune (în câteva ore), din cauza acumulării de sânge în articulație (hemartroză). Umflătura poate persista și contribui la durere și rigiditate.
- Rigiditate și limitarea mișcării: Dificultate în a îndoi sau a întinde complet genunchiul.
- Sensibilitate la palpare: Zona ligamentului afectat este, de obicei, dureroasă la atingere.
Diagnostic și Evaluare
Diagnosticul și evaluarea leziunilor ligamentare ale genunchiului sunt realizate de către un medic specialist în Ortopedie și Traumatologie, în Medicină fizică și Reabilitare sau Medicină sportivă, printr-un proces complex:
- Anamneză detaliată: Medicul va colecta informații precise despre mecanismul producerii leziunii (cum s-a întâmplat, ce ați auzit/simțit), simptomele actuale, istoricul medical și nivelul de activitate fizică.
- Examen clinic: Medicul va examina genunchiul, va evalua prezența umflăturilor, a sensibilității și va efectua teste speciale de stabilitate ligamentară. Aceste teste sunt concepute pentru a verifica integritatea fiecărui ligament în parte și pentru a depista gradul de laxitate.
- Investigații imagistice: Acestea sunt esențiale pentru a confirma diagnosticul, a evalua tipul și severitatea leziunii și a identifica eventualele leziuni asociate:
- Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN): Este investigația de aur pentru diagnosticarea leziunilor ligamentare. RMN-ul oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi (ligamente, menisci, cartilaj, tendoane), permițând vizualizarea rupturilor ligamentare, a edemului osos și a eventualelor leziuni asociate (rupturi de menisc, leziuni de cartilaj).
- Ecografia musculo-scheletală: Poate fi utilă pentru a evalua rapid integritatea ligamentelor colaterale și prezența lichidului articular, dar este mai puțin precisă decât RMN-ul pentru ligamentele încrucișate.
Tratament și Management
Tratamentul leziunilor ligamentare ale genunchiului depinde de mai mulți factori: ligamentul afectat, tipul și gradul rupturii, vârsta pacientului, nivelul de activitate fizică și prezența altor leziuni asociate. Abordarea poate fi conservatoare (non-chirurgicală) sau chirurgicală.
Obiectivele principale ale tratamentului:
- Ameliorarea durerii și a inflamației: Reducerea disconfortului.
- Restabilirea stabilității genunchiului: Prevenirea episoadelor de instabilitate.
- Recâștigarea mobilității complete și a forței: Restaurarea funcției genunchiului.
- Revenirea în siguranță la activitățile zilnice și sportive.
Abordări Terapeutice comune:
- Tratament Conservator (Non-Chirurgical): Aceasta este adesea prima opțiune pentru leziunile de gradul I și II (întinderi și rupturi parțiale).
- Protecție și Repaus Relativ: Utilizarea unei orteze de genunchi pentru a imobiliza parțial articulația și a permite vindecarea. Evitarea activităților care stresează ligamentul afectat.
- Crioterapie : Aplicarea unui aer rece uscat pentru a reduce inflamația și durerea.
- KinesioTaping: Bandajare pentru a stabiliza articulația.
- Elevație: Ridicarea piciorului pentru a reduce edemul.
- Medicație:
- Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): Pe cale orală sau topică, pentru a reduce durerea și inflamația.
- Analgezice: Pentru controlul durerii.
- Fizioterapie și Kinetoterapie: Reprezintă pilonul de bază al recuperării. Un program personalizat va include:
- Electroterapie: Aplicații de ultrasunete, laserterapie, curenți diadinamici, TENS pentru a reduce durerea și inflamația și a stimula procesele de vindecare.
- Terapie manuală: Mobilizări blânde pentru a menține flexibilitatea și a preveni rigiditatea.
- Exerciții terapeutice, care pot fi însoțite de electrostimulare pentru a grăbi procesul de tonifiere: De la exerciții izometrice la cele dinamice, concentrându-se pe:
- Recâștigarea amplitudinii de mișcare: Exerciții blânde pentru flexie și extensie.
- Întărirea musculară: Accent pe mușchii cvadricepsului, ischiogambierilor și mușchilor fesieri, esențiali pentru stabilitatea dinamică a genunchiului.
- Exerciții de echilibru și propriocepție: Pentru a îmbunătăți controlul neuromuscular al articulației și a reduce riscul de noi leziuni.
- Antrenament funcțional specific sportului: Pentru sportivi, progresia graduală spre mișcări specifice disciplinei.
- Infiltrații Intraarticulare:
- Plasmă bogată în plachete (PRP): Utilizarea factorilor de creștere din propriul sânge al pacientului poate stimula vindecarea ligamentelor, în special în rupturile parțiale.
- Infiltrații cu acid hialuronic/corticosteroizi: Rar utilizate direct pentru leziunile ligamentare, dar pot fi considerate dacă există și artroză asociată sau inflamație persistentă.
- Intervenție Chirurgicală: Chirurgia este adesea necesară pentru rupturile complete de LIA sau LIP, sau pentru rupturile combinate de ligamente, în special la pacienții tineri și activi, pentru a restabili stabilitatea genunchiului și a preveni deteriorarea ulterioară a cartilajului și a meniscurilor.
- Reconstrucția ligamentară (Artroscopie): Cele mai multe intervenții chirurgicale se realizează artroscopic (minim invaziv). Ligamentul rupt este înlocuit cu o grefă (tendon prelevat de la pacient – autogrefă, sau de la donator – alogrefă).
- Repararea ligamentului: În unele cazuri, ligamentele colaterale rupte pot fi reparate direct.
- Recuperarea post-chirurgicală: Un program intensiv și structurat de kinetoterapie și fizioterapie este absolut esențial pentru succesul pe termen lung al intervenției chirurgicale. Recuperarea poate dura între 6 și 12 luni și vizează:
- Restabilirea amplitudinii de mișcare.
- Întărirea musculară progresivă.
- Recâștigarea controlului neuromuscular și a echilibrului.
- Progresia graduală spre activitățile sportive.
